Apple și sindromul IBM. 1984 vs 2026

Există un moment în viața fiecărui imperiu când începe să vorbească prea mult despre barbarii de la porți. Sau despre tăranii înarmați cu furci și topoare care sunt la hotarul domeniului, amenințând că vor să schimbe ordinea iobăgească, asupritoare și nasoală. Cam asta făcea Apple în ianuarie 1984. Lansa celebra reclamă 1984, prin care încerca (și reușea) să dărâme imaginea colosului IBM, asupritorul maselor… Apple este acum noul IBM. Nu pentru că reprezintă vreo amenințare pe care să nu o intuim lejer, aș spune eu, ci pentru că în incinta OZN-ului din Cupertino s-a instalat nesiguranța.

Ani la rând, Apple a jucat rolul rebelului, pentru ca mai târziu să se metamorfozeze în aristocratului industriei. Nu a comentat niciodată concurența, pentru că ea „nu exista”, nu a participat la scandaluri, nici măcar la cele ale căror inculpat era chiar compania din Cupertino, de fapt, am putea spune că refuza cu obstinență să coboare în arena industriei și să se mânjească cu noroi. Olimpul tehnologiei a rămas, până azi, intact, intangibil, iubit. Toată lumea adula Apple, iar Apple se rezuma la un zâmbet subtil și la celebra filozofie conform căreia nu contează cine ajunge primul la linia de finish, ci cine ajunge cel mai bine. 

Ternus vs Jobs

Acum însă ceva pare să se fi schimbat. Și nu doar că pare, ci chiar s-a schimbat. Și nu e doar CEO-ul, ci întreaga filosofie cu care Steve Jobs și Steve Wozniak au însuflețit această companie. 

Un gând cât se poate de personal - în 2008 deveneam posesor al primului iPhone creat de Apple. O minune tehnologică! L-am luat, cumva la mâna a doua, de la un bun prieten. 

Dar să revin acum la Apple de azi, care nu mai este nici măcar Apple de ieri (vezi Tim Cook), ca să nu mai zic de Apple de pe vremea lui Steve Jobs.

În interviul acordat revistei TIME, noul CEO al companiei, John Ternus, vorbește despre piața telefoanelor pliabile cu un dispreț greu de digerat, afirmând că exemplele existente „păreau ieftine și proaste” ("cheap and crappy"). [time.com] Așa că Apple, precum un Trump fără discernământ, a transformat, în sfârșit, apa în vin. Iar asta ne va salva pe toți, căci toți vom fi posesori de iPhone Duo, iar raiul tehnologic ne va mântui…

Apple, don't be evil!

Este o declarație chiar mai importantă decât lansarea iPhone Duo. Este apogeul fricii. 

Nu pentru că declarația lui Ternus ar fi agresivă. E doar stupidă. Silicon Valley a fost întotdeauna plină de orgolii, iar treaba asta se vede acum mai limpede decât oricând. Ci pentru că vine din partea unei companii care a privit această categorie de produse de pe margine timp de aproape un deceniu (7 ani, unii spun chiar 8). Samsung, Huawei, Honor, Vivo, Oppo și alți producători au fost cei care au suportat costurile experimentului. Ei au lansat generații de produse imperfecte, dar pe care oamenii le-au adorat. Ei au inovat și, în același timp, cu costul asumat al oprobriului clienților, au rezolvat problemele care țin de balamale, de ecrane, de rezistență structurală, de optimizare software. Ei au încasat pumnii. Ei au plătit pentru acest proces de maturizare.

Apple a privit, a observat, a așteptat și a tot amânat lansarea unui pliabil, iar după șapte-opt ani de absență a decis să intre în piață cu un produs și să le explice tuturor cât de slabe de înger au fost progeniturile celorlalți.

Mai interesant este că această schimbare de ton vine într-un moment în care Apple nu mai domină tehnologia globală (pe segmentul ăsta, evident) așa cum o făcea odinioară.

În zona AI, compania a fost mai degrabă spectator, dar cu pretenții de divă, decât protagonist. Chiar articolul TIME arată că Apple a intrat târziu în cursa inteligenței artificiale și că actuala strategie include dependențe de tehnologii externe pentru componente importante ale ecosistemului AI. Nu pomenim acum, Doamne ferește (!), ptiu, ptiu, Gemini, Google - altă companie care avea și ea, odinioară, sloganul "don't be evil". La dracu' mă bufnește râsul, zău!

În aceste condiții, atacurile la adresa concurenței par mai puțin expresia încrederii și mai mult expresia anxietății, demnă de Obregia.

Iar aici ajungem la adevărata ironie.

Apple încearcă să vândă un pliabil MEGA-premium, la prețul de peste 12.000 lei, un produs care intră pe o piață maturizată de alții și care ar trebui să demonstreze că justifică nu doar prețul, ci și întârzierea, care nu este una mică, ci monstruos de mare - aproape un deceniu, dacă rotunjim, precum face Apple, prețurile. 

Problema este că, atunci când pretinzi că ai așteptat opt ani pentru a face lucrurile „corect”, standardul devine fix ăla pe care l-ai proiectat tu. Adică, peste ce oferă industria. Nu mai ai dreptul la compromisuri, imperfecțiuni, scuze. Asta pentru că, se știe, dacă Samsung lansează o generație imperfectă, ei pot spune că testează limitele tehnologiei, dar dacă Apple lansează un produs imperfect după aproape un deceniu de observație, atunci întreaga justificare a întârzierii se prăbușește. Cât de relevantă mai este acum afirmația lui Ternus, cum că Apple nu se poate feri de spionajul unora precum Xiaomi? Din ce se știe până acum, pliabilul celor de la Xiaomi este aproape... perfect. La dracu' pare imposibil, nu-i așa? Nu. Nu e imposibil.

Pariul iPhone Duo nu ar fi trebuit să fie periculos pentru Apple. Dar s-a dovedit a fi fix așa. iPhone Duo nu este doar un telefon. Este o declarație, este mesajul îndărădnic că Apple știe mai bine decât întreaga industrie cum se face orice. 

Dincolo de potențialul eșec al iPhone Duo (multe relatări, inclusiv testele diabolice ale lui Zack Nelson, aka <u>JerryRigEverything</u>, indică un eșec de proiectare sau o slabă verificare a unor loturi mari de produse ajunse la cumpărători deja), Apple este pentru prima dată în istoria recentă (hai să calculăm lucrurile doar începând cu lansarea iPod - nu iPhone), în postura de a se apăra de sine, de propria prostie, ori ignoranță, ori de beția puterii.

PS: Pe mine mă puteți număra printre Apple boy. Scriu acest text de pe un Mac mini, port permanent în geantă un MacBook Air, iar pentru momentele când vreau să mă benoclez la seriale folosesc un iPad 10. Sunt fan Apple, doar că de vreo trei ani încoace nu prea mai pot fi și fan iPhone.